Fasolada



Fasolada


1h
6 portii




Ingrediente:
- 300 gr fasole boabe (1 conservă)
- 250 gr roşii în suc (1 conservă)
- 1 ceapă
- 4 fire de frunze de ţelină (apio)
- cimbru verde
- 3 linguri ulei de măsline
- o linguriţă de scorţişoară
- sare

Mod de preparare:
Mod de preparare:
Pas 1: Se taie ceapa (bucăţele mai mărişoare) şi se căleşte în 2 linguri de ulei de măsline.
Pas 2: Se adaugă ţelina/apio tăiată. Se călesc împreuna pentru aproximativ 2 minute.
Pas 3: Apoi se adaugă roşiile în suc (tăiate în sferturi) şi cimbrul verde.
Pas 4:Este momentul condimentului surpriză: scorţişoara. Apoi se condimentează şi cu sare.
Pas 5: Se adaugă fasolea boabe (fiartă). Cum viaţa e prea scurtă pentru a aştepta să fiarbă fasolea... am optat pentru o conservă cu fasole boabe.
Pas 6: Se adaugă apă, până se acoperă legumele şi încă o lingură de ulei de măsline. Se fierb toate până scade apa, aproximativ 40 de minute.
Poftă bună!
Back to Top