Hummus


Hummusul, nelipsit de pe mesele orientalilor, are mari adepţi şi în Europa. Reţeta este una foarte simplă dacă nu luaţi în calcul timpul de pregătire şi de fierbere a năutului. :)
Timp de preparare: 15 minute
Pregătire năut: 10 h
Porţii: 10



Ingrediente:
- 250 gr năut uscat
  sau 400 gr dacă e fiert
- 3 linguri zeamă de lămâie
- 3 căţei de usturoi
- 2 linguri pasta susan/tahini
- sare
- ulei

Mod de preparare:
Pas 1: Năutul de pregăteşte de cu seară. Se aşează boabele într-un vas încăpător.
Pas 2: Se adaugă apă (cât să acopere boabele plus 2-3 degete) şi se lasă la umflat peste noapte.
Pas 3: Dimineata, boabele arată cam aşa.
Pas 4: Boabele de năut se pun la fiert pentru 2 ore şi jumătate. Se foloseşte spumiera din când în când. Notă: orientalii pun un praf de bicarbonat de sodiu în apă.
Pas 5: Se pasează năutul cu blender-ul. Se adaugă apă şi o lingură de ulei.
Pas 6: Se adăugă usturoiul tăiat mărunt, sare şi zeamă de lămâie.
Pas 7: Apoi se adăugă susanul (sau tahini) şi-i aproape gata.
Pas 8: Pentru că am avut o cantitate destul de mare de năut, am folosit blender-ul de mai multe ori. Am turnat compoziţia într-un bol şi la sfârşit am mai încorporat 2 linguriţe de ulei în hummus.
Se poate servi pe lipie, pâine sau biscuiţi. Eu am ales nişte biscuţi de ovăz şi am decorat cu mici bucăţele de ardei roşu.
Poftă bună!
Back to Top