Souffle de conopida



Reţeta souffle-ului de conopida este un pic pretentioasă şi niţel migaloasă, dar rezultatul merită orice efort. Se poate servi ca fel principal, atât la prânz cât şi seara.

Timp de preparare: 60 minute
Porţii: 8


Ingrediente:

- o conopidă
- 200 ml lapte
- 100 gr brânză telemea
- 3 ouă
- 20 gr unt
- 2 linguri de făină
- 3 linguriţe de smântână
- 20 gr caşcaval ras
- 2 linguriţe de pesmet
- sare
- piper alb

Mod de preparare:
Pas 1: Se spală conopida, se desface în bucheţele care se dau la fiert în apă cu sare pentru aproximativ 20 minute. Apoi se scurg şi se lasă în oala pentru 2 minute.
Pas 2: Se prepară un sos bechamel: se amestecă făina cu untul...
Pas 3: Apoi se adaugă laptele. Se amestecă în continuu, pentru a nu se forma cocoloaşe de făină. Dacă s-au format deja, folosiţi o sită şi strecuraţi sosul.
Pas 4: Se ia de pe foc şi se adaugă gălbenuşurile de ou, smântâna şi brânza rasă.
Pas 5: Apoi se condimentează cu sare şi piper alb.
Pas 6: Se bat albuşurile spumă (eu am adăugat şi un praf de sare).
Pas 7: Se încorporează spuma uşor (cu o spatulă) în compoziţia de la pasul 5.
Pas 8: Se adaugă bucheţelele de conopidă fiartă(al dente) şi compoziţia de toarnă într-un vas yena (uns cu unt şi tapetat cu pesmet).
Pas 9: Se presară şi caşcavalul ras pe deasupra.
Pas 10: Se dă la cuptor, la 200 grade Celsius, pentru 35 de minute(fără a deschide uşa acestuia cât timp preparatul nu e gata).
Poftă bună!
Back to Top